Proiecte

Slide background

Consiliere şi Orientare în Carieră

Cunoaste-ti propriile abilităţi şi interese profesionale

Proiectul INSERT – Managementul corelării sistemului de învățământ cu piața muncii

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad participă la proiectul „Managementul Corelării Sistemului de Învățămât cu Piața Muncii”, coordonat de Ministerul Educației Naționale, având ca parteneri Centrul Național de Pregătire în Statistică, Institutul Național de Cercetare Stiințifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale și ÖSB Consulting GmbH din Austria.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea adaptării sistemului de învățământ superior la nevoile pieței muncii aflate în permanentă schimbare prin dezvoltarea, testarea, pilotarea și implementarea unor instrumente, proceduri, metodologii și mecanisme, în vederea interconectării sistemului de învățământ cu piața muncii.

Obiectivele specifice ale proiectului se referă la:

  • Dezvoltarea, actualizarea și managementul de baze de date în vederea creării unei rețele de colectare de date calitative și cantitative, permanente si funcționale, printr-o platformă de cooperare între învățământul universitar și structuri relevante pentru piața muncii;
  • Realizarea de studii/ analize/ rapoarte de prognoză utile pentru gestiunea previzională a educației universitare corelate cu dinamica pieței muncii, în vederea (re)definirii programelor de studii și a unei mai bune corelări cu nevoile pieței muncii și ale societății bazate pe cunoaștere;
  • Formarea personalului interesat în dezvoltarea, testarea/ pilotarea și implementarea instrumentelor, procedurilor, metodologiilor și mecanismelor de monitorizare a inserției absolvenților pe piața muncii;
  • Elaborarea de instrumente, proceduri și metodologii ce vor îmbunătăți și actualiza permanent cunostințele și competențele furnizate de către sistemul de educație universitară cu cerințele pieței muncii;
  • Promovarea unui nou instrument integrat de monitorizare a inserției absolvenților pe piața muncii, în vederea unei mai bune corelări a învățământului superior cu piața muncii;

Prin intermediul platformei construite în cadrul proiectului sub forma unui portal de job-uri (http://joburi-absolventi.edu.ro), se urmărește stabilirea unei legături între cele 50 de universități participante la proiect, absolvenți și angajatori.

Rapoartele generate automat de platformă oferă universităților un cadru de monitorizare și evaluare a gradului de inserție a absolvenților pe piața muncii.

Absolvenții au posibilitatea de a-și încărca pe platformă CV-ul și de a-și alege domeniile de interes pentru care să primească informații despre ofertele de locuri de muncă disponibile.

Angajatorii își pot crea un profil pe platformă, unde să posteze locurile de muncă disponibile și pot urmări CV-urile absolvenților în vederea recrutării personalului din rândul acestora.