Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, o cetate a ştiinţei şi culturii arădene, transilvane şi euro-regionale.

Despre studenții UVVG

În Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, studenţii nu sunt doar beneficiari de servicii educaţionale, ci parteneri activi în managementul calităţii academice studenţeşti.

În conformitate cu “Statutul Studentului” şi “Regulamentul pentru alegerea şi revocarea studenţilor în funcţiile de reprezentare” studenţii sunt membrii cu drept de vot în Consiliile facultăţilor şi în Senatul Universităţii, cu un procent de reprezentare de 25%.

Organismele studenţeşti, legal constituite, sunt:
– ORGANIZAŢIA STUDENTEASCA “VASILE GOLDIŞ” (Sentinţă civilă nr. 29/30.01.1998);
– CONSILIUL CONSULTATIV AL STUDENTILOR (cu Regulament de organizare şi funcţionare propriu).

Aceste organisme au aderat la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România. De asemenea în universitate funcţionează Asociaţii profesionale
studenţeşti, cu un important aport antreprenorial în comunitatea locală. Astfel “Asociaţia studenţilor medicinişti” oferă servicii medicale gratuite pentru vârstnici şi categorii sociale defavorizate.

Implicaţi în activitatea de cercetare ştiinţifică, studenţii îşi desfăşoară activitatea în 53 de cercuri ştiinţifice studenţeşti. Producţia ştiinţifică în secţiunile studenţeşti se validează în cadrul “Zilelor Academice Arădene”, în publicaţiile “Jurnal studenţesc”, “Viaţa studenţească”, precum şi în revistele profesionale ale facultăţilor.

În conformitate cu Regulamentele anexă la Carta universitară, studenţii beneficiază de o infrastructură socială, de timp liber şi pentru formare vocaţională completă în spaţii proprii ale Universităţii. De asemenea studenţii beneficiază de un sistem de burse de excelenţă, burse de merit şi burse sociale.

Oferta socială este completată de: Căminul studenţesc, Casa Universitarilor şi Studenţilor, Complex sportiv, Stadionul C.S.U. “Vasile Goldiş”, Stadionul Gloria, Clubul Studenţesc Atheneu, Cabinet medical, Club de internet, Cabana Gaudeamus de la Izoi din Moneasa, Castelul şi Gradina Botanică din Macea, Complexul turistic Săvarşin, Complexul turistic Nădab.

Alături de echipele artistice studenţeşti şi Cercul foto “Ikon”, se desfăşoară o bogată activitate sportivă în cadrul Clubului sportiv “Universitatea”. Sunt de semnalat performanţele unor sportivi de înaltă performanţă care sunt “ambasadori” ai imaginii României în lume fiind câştigători de campionate europene, componenţi ai loturilor naţionale şi olimpice.
Studenţilor şi absolvenţilor universităţii, Biroul de orientare vocaţională şi plasament în serviciu, le oferă oportunităţi pe piaţa forţei de muncă în regim part-time sau cu normă de bază.

În baza Sistemului european de credite transferabile, studenţii beneficiază de mobilităţi în ţară şi străinătate. Fiind membră Asociaţiei Universităţilor Europene (E.U.A), precum şi a Federaţiei Europene a Şcolilor Superioare (F.E.D.E) , studenţii universităţii au participat la competiţii şi proiecte europene studenţeşti.

Primul an de funcţionare, începând cu anul universitar 1990-1991, numărul studenţilor a evoluat constant.
Alături de evoluţia numerică a studenţilor, s-a remarcat creşterea aportului lor în managementul instituţiei, aceasta concretizându-se prin participarea studenţilor în Senatul Universităţii şi Consiliile facultăţilor, cu un procent de reprezentare de 25 %, dar şi prin aportul realizat de Consiliul Consultativ al Studenţilor, organism ce a fost înfiinţat în anul universitar 1997 – 1998, cât şi prin Organizaţia Studenţească “Vasile Goldiş” (sentinţă civilă nr. 29/30.01.1998).
Studenţii au fost antrenaţi şi în structura de calitate academică prin Programul – Pro Calitate Academică – întreaga lor activitate se desfăşoară în baza Statutului şi a Regulamentelor Studenţeşti.

Studenţii se implică în relaţiile de tip antreprenorial ale instituţiei participând la teme de cercetare ştiinţifică contractate cu mediu socio-economic şi obţinând performanţe care consolidează prestigiul mediului academic arădean în ţară şi străinătate.
Universitatea, prin studenţii redactori, a contribuit constant în ultimii ani la dezvoltarea mediei locale (cotidiene, InfoTv, TV Arad la care Universitatea este acţionară şi membră fondatoare).

Studenţii Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” se bucură de o ofertă socială completă:

  • Căminul şi cantina studenţească – str. Cocorilor nr. 57 (imobil P+4, care ofera 400 de locuri de cazare în camere cu confort sporit, dotate cu grup social propriu);
  • Clubul studenţesc Atheneu – B-dul Revoluţiei nr. 78 (în care se desfaşoară activităţi ale echipelor artistice “Teatrul Ludic”, “Gaudeamus”, “Unirea, Centrul Foto Ikon”, activităţi de club,etc.);
  • Complexul sportiv – Praporgescu nr. 1 (sediul Asociaţiei sportive A.C.U., terenuri de volei, baschet, tenis, handbal);
  • Clubul de Internet – Bd. Revoluţiei nr. 85-87;
  • Cabana Gaudeamus Izoi – Moneasa (oferă 40 locuri de cazare, grup alimentar, partie de schi,orientare turistică, etc.) este destinată activităţilor aplicative, tabere, cantonamente ale studenţilor sportivi;
  • Stadionul Gloria (pentru atletism)
  • Stadionul C.S.U. Vasile Goldiş (pentru fotbal)
  • Complexul turistic Săvârşin (ofera 24 de camere de cazare duble dotate cu grup social propriu, sală de conferinţe)
  • Complexul turistic Nădab (Canalul morilor) – bază de practică pentru studenţi
  • Complexul Universitar Macea (oferă 120 locuri de cazare) şi Grădina Botanică Universitară Macea.

Studenţilor li se oferă gratuit următoarele servicii sociale:

  • Asistenţă medicală (Cabinetul medical – str. Praporgescu nr. 1 şi Policlinica Aurel Vlaicu);
  • Consulting şi plasament în serviciu (Biroul de consultanţă – B-dul Revoluţiei nr. 85-87);
  • Informare europeană (Centrul de informare europeană B-dul Revoluţiei nr. 85-87 realizat în parteneriat cu Consiliul Local Arad);
  • Activitatea Consiliului Consultativ al Studenţilor, a Organizaţiei Studenţeşti “Vasile Goldiş” se desfăşoară în sediul propriu din B-dul Revoluţiei nr. 94-96.

In Universitate mai funcţionează şi asociaţii studenţeşti profesionale: Asociaţia studenţilor medicinişti, Asociaţia ELSA a studenţilor de la Facultatea de Drept.
Activitatea ştiinţifică studenţească a celor 53 de cercuri ştiinţifice studenţeşti se valorifică anual în cadrul Zilelor Academice Arădene, în secţiunile dedicate exclusiv studenţilor, dar şi în revistele de specialitate “PRO LEGE”, “ARADUL MEDICAL”, “PERSPECTIVE”, “ECONOMIA MILENIULUI III”, “JURNAL STUDENTESC”.

Jurnal Studentesc
Presedinte de onoare: Aurel Ardelean
Director: Marius Grec

Viata Studenteasca
Director onorific: Aurel Ardelean
Director: Marius Grec

Practica pentru studentii UVVG Arad

Asociații Studențești

Detalii