Prof. univ. dr. AUREL ARDELEAN

Motto:

 Testamentul Generației de la 1918, sintetizat în deviza lui Vasile Goldiș:

 “PRIN NOI ÎNȘINE!

 

Vasile Goldiș a fost cel care la Alba Iulia anunța întregului popor român, că dezideratul național s-a dus la bun sfârșit. După unirea Basarabiei și Bucovinei cu România, a urmat desăvârșirea Statului Național prin Actul de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Proclamația Unirii a fost redactată la Arad, de un grup de patrioți arădeni: Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, Ioan Suciu … și citită la Alba Iulia de către Vasile Goldiș, cel care a dat “girul” final documentului. Cu alte cuvinte, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a fost gândită, proiectată și realizată la Alba Iulia de către arădeni.

La Arad a funcționat (din 20 octombrie/2 noiembrie 1918) Consiliul Național Român Central – CNRC (fostul Consiliu Național Român, creat la Budapesta pentru a pregăti unirea), Aradul devenind astfel, capitala celei dintâi guvernări românești asupra întregii Transilvanii. CNRC a fost considerat în tot cursul existenței sale, până la crearea Consiliului Dirigent, drept singurul organism politic al românilor din Transilvania. Aradul devine “de facto”: Capitala politică a Transilvaniei și Banatului.

Consiliul Național Român Central se formează în luna octombrie 1918, după o întâlnire la Budapesta a reprezentanților Partidului Național Român cu reprezentanții mișcării social-democrate din Transilvania, în care – și unii și alții – s-au pronunțat pentru o colaborare în cadrul unui consiliu comun. Înființarea consiliului are loc la Budapesta la 31 octombrie 1918, având în componență șase naționali: Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ștefan Cicio Pop, Alexandru Vaida-Voievod, Aurel Vlad și șase socialiști: Tiron Albani, Ion Flueraș, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu și Baziliu Surdu.

Consiliul Național Român Central își începe activitatea la Arad, la 2 noiembrie 1918, în casa lui Ștefan Cicio Pop, care este numit președintele consiliului. De la această dată consiliul a început formarea organizațiilor teritoriale, comitatense, cercuale și comunale, prin intermediul cărora consiliul nu doar a orientat, ci a condus efectiv viața politică din Transilvania.

La data de 9 noiembrie 1918 consiliul ia decizia de a trimite o notă diplomatică guvernului maghiar prin care solicită preluarea puterii depline de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal și Țara Ungurească.

Nota diplomatică, redactată de către Vasile Goldiș, solicita guvernului maghiar să-i transmită consiliului autoritatea politică, administrativă și militară a celor 23 de comitate din Transilvania și a părților românești din comitatele Bichiș, Cenad și Ugocea și a fost trimisă la 10 noiembrie 1918, termenul de îndeplinire fiind fixat la 12 noiembrie 1918, la ora 18.

Guvernul maghiar răspunde solicitând o amânare de 12 ore, iar apoi trimite la Arad o delegație condusă de contele Oszkár Jászi, ministru al naționalităților, pentru tratative. Condițiile prezentate de guvernul maghiar la 13 noiembrie 1918 sunt respinse după două zile de negocieri, iar în seara zilei de 14 noiembrie 1918, Consiliul Național Român Central a transmis poporului român din Transilvania un comunicat prin care anunța că tratativele purtate cu delegația maghiară nu au dus la nici un rezultat, deoarece intenția românilor era Desfacerea totală.

A doua zi, după eșecul tratativelor cu delegația maghiară condusă de ministrul Jászi, la 15 noiembrie 1918, Consiliul Național Român Central ia hotărârea de a declara unirea românilor transilvăneni, crișeni, bănățeni și maramureșeni cu Regatul României într-o Mare Adunare Națională.

Hotărârea este cuprinsă în Regulamentul pentru alegerea deputaților care urmau să voteze Unirea cea Mare. Alegerea deputaților urma să se facă în următoarele 10 zile în conformitate cu Legea electorală din 1910, pe circumscripții, în toate localitățile desemnate a fi centre electorale. Numărul deputaților aleși, s-a decis a fi cinci pe circumscripție electorală, aleși prin vot universal deschis. Este pentru prima dată când bărbații și femeile aveau dreptul de a-și exprima votul direct.

La 18 noiembrie 1918 Consiliul Național Român Central redactează, prin același Vasile Goldiș, manifestul Către popoarele lumii, semnat în numele Marelui Sfat al Națiunii Române de Ștefan Cicio Pop, prin care se făcea cunoscut refuzul autorităților maghiare de a ține seama de revendicările juste ale populației românești. Manifestul mergea pe linia anunțată în Declarația de la Oradea – redactată tot de Vasile Goldiș, în casa lui Aurel Lazăr din Oradea, cu sprijinul lui Mihai Veliciu – Declarație citită în Parlamentul de la Budapesta de către Alexandru Vaida-Voievod.

Declaraţia de la Oradea din 12 octombrie 1918:

DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ A ROMÂNILOR ARDELENI

(principalul Document programatic care anunța ”de facto” independența românilor,

care se va proclama la Alba Iulia)

 

”Comitetul executiv al Partidului Naţional Român din Ardeal şi Ungaria, ca organ politic al naţiunii române din Ardeal şi Ungaria, constată că urmările războiului îndreptăţesc pretenţiile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională. Pe temeiul dreptului firesc, că fiecare naţiune poate dispune, hotărî singură şi liber de soarta sa, – un drept care este acum recunoscut şi de către guvernul maghiar prin propunerea de armistiţiu a monarhiei, – naţiunea română din Ungaria şi Ardeal doreşte să facă acum uz de acest drept şi reclamă în consecinţă şi pentru ea dreptul ca, liberă de orice înrâurire străină, să hotărască singură aşezarea ei printre naţiunile libere. Organul naţional al naţiunii române din Ungaria şi Ardeal nu recunoaşte îndreptăţirea acestui parlament şi acestui guvern să se considere ca reprezentante ale naţiunii române ca să poată reprezenta la congresul general de pace interesele naţiunii române din Ungaria şi Ardeal, căci apărarea intereselor ei, naţiunea română o poate încredinţa numai unor factori designaţi de propria ei adunare naţională. Afară de organele delegate de adunarea naţională sau alese din mijlocul său, aşadar de Comitetul executiv al Partidului Naţional Român, nimenea nu poate fi îndreptăţit să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române. Toate deciziile şi acordurile, care s-ar lua şi s-ar face fără aprobarea acestor organe, le declarăm ca nule şi fără valoare, care nu leagă întru nimic naţiunea română.

Naţiunea română care trăieşte în monarhia austro-ungară aşteaptă şi cere – după multe suferinţe de veacuri – afirmarea şi valorificarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile, la deplină viaţă naţională.”

(MAREA UNIRE de la 1 Decembrie 1918, Bucureşti, 1943, p. 24-25)

 

La Arad s-a constituit Comanda Supremă a Gărzilor Naționale Române din Ungaria și Transilvania (11 noiembrie 1918), care a coordonat activitatea tuturor gărzilor naționale din Transilvania.

La 20 noiembrie 1918 Consiliul Național Român Central anunță convocarea Marii Adunări Naționale la Alba Iulia. În discuție au mai fost luate și alte locații:  orașele Blaj și Sibiu, dar s-a optat pentru Alba Iulia datorită faptei lui Mihai Viteazul de la anul 1600 și a supliciului conducătorilor Revoluției de la 1784 în cetatea orașului. Alba Iulia a fost numită – în Actul Convocării – cetatea istorică a neamului nostru. Astfel, ca urmare a eforturilor Consiliul Național Român Central, într-o zi de duminică la 1 decembrie 1918, are loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a celor 1.228 de deputați – în Sala Cazinoului – iar în jurul sălii se adună și peste 100.000 de români – care votează în unanimitate Hotărârea de la Alba Iulia a Unirii Transilvaniei cu Regatul Român.

Arădanul Vasile Goldiș rostește cuvântarea solemnă, încheiată cu Rezoluția Unirii, care începe cu cuvintele: „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”.

La 12 decembrie 1918, Vasile Goldiș – în fruntea unei delegații ardelene – prezintă la Bucureşti regelui Ferdinand, actul unirii adoptat la Alba Iulia la 1 decembrie.

Consiliile naționale românești locale, care au activat sub conducerea Consiliul Național Român Central, și-au încetat activitatea la 6 februarie 1919. Ia ființă imediat Consiliul Dirigent, organism legislativ și executiv al Transilvaniei, care și-a continuat activitatea până în data de 4 aprilie 1920, când a fost dizolvat de către guvernul României.

După o serie de întâlniri și recepții la care au participat reprezentanții românilor din Transilvania, au fost primiți de Regele Ferdinand și de Regina Maria, cărora le-au înmânat actul Unirii pe 27 decembrie 1918.

„Prin această unire s-a împlinit visul de o mie de ani al neamului românesc”, a spus Vasile Goldiș, președintele delegației, în fața Regelui.

„Vă așteptăm de o mie de ani și ați venit ca să nu ne mai despărțim niciodată”, a răspuns premierul Ion I. C. Brătianu la banchetul care a urmat.

Am expus doar câteva dintre argumentele care îndreptățesc comunitatea Aradului să aspire la titlul de Capitală Politică a Marii Uniri, rolul lui Vasile Goldiș fiind unul determinant în toate aceste demersuri care se vor finaliza cu Proclamarea STATULUI NAȚIONAL UNITAR ROMÂN.

Universitatea noastră a promovat încă de la înființare (din 1990) ideea națională, în primul rând prin numele pe care l-a adoptat, numele lui VASILE GOLDIȘ, personalitate de excepție a istoriei noastre recente, cel care a pecetluit Marea Unire prin Proclamația pe care a redactat-o și citit-o, nu numai în fața participanților la Marea Adunare de la Alba Iulia, ci în fața întregii lumi proaspăt ieșită din cel mai mare război cunoscut până în acel moment. În acest context, universitatea – prin departamentul de istorie – a inițiat redactarea și publicarea unor cercetări care să susțină importanța Aradului în procesul de coagulare națională, care s-a desăvârșit la Alba Iulia pentru că așa au decis arădenii, în special prin cei trei Corifei ai Marii Uniri: Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop și Ioan Suciu.

În 2003, cu prilejul împlinirii a 85 de ani de la Marea Unire, în prezența ES Ion Iliescu, Președintele României, a fost inaugurat Muzeul Memorial Universitar VASILE GOLDIȘ, muzeu care până astăzi s-a extins devenind un adevărat Muzeu al Marii Uniri. Localul muzeului este de o valoare inestimabilă, fiind vorba de Palatul ROMÂNUL – sediul ziarului Românul, sediul Tipografiei Concordia (unde s-a tipărit ziarul Românul) și locuința lui Vasile Goldiș. Tot atunci s-a pus și piatra de temelie a viitorului Monument al Marii Uniri, la care visa Vasile Goldiș, încă de la Proclamarea Unirii la Alba Iulia – visul lui și a generației Marii Uniri nu a devenit încă Realitate !!!

Marea Adunare Națională de la 1 decembrie de la Alba Iulia, a avut unsprezece (11) oratori. Doar opt (8) dintre ei au luat cuvântul în fața delegaților națiunii române din Transilvania, în SALA UNIRII: Ștefan Cicio-Pop, Președintele Consiliului Național Român Central, Ioan Suciu, Raportorul Adunării și principalul organizator al acesteia, Gheorghe Pop de Băsești, Președintele Partidului Național Român, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Iosif Jumanca, Alexandru Vaida Voevod, Ioan Ignatie Papp, Episcopul ortodox al Aradului.

Din cei opt, patru au fost ARĂDENI, deci 50%; acest simplu fapt, o constatare cantitativă este suficientă pentru a demonstra – dacă mai era nevoie – implicarea Aradului, a arădenilor, în procesul de realizare a Unității Naționale proclamată la Alba Iulia, pe 1 decembrie 1918.

Următorii trei (3) oratori au vorbit doar afară în fața participanților – peste 100.000 – pe Câmpul lui Horea, azi Parcul Unirii: Miron Cristea, Episcopul ortodox al Caransebeșului, Iuliu-Hossu, Episcopul greco-catolic al Gherlei, Aurel Vlad.

Principalul orator al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia a fost însă VASILE GOLDIȘ, cel care a dat forma finală a Rezoluției privind Unirea Transilvaniei cu România.

Cu mai puțin de doi ani înainte de a trece spre cele sfinte, Vasile Goldiș se adresa românilor, dovedind – încă o dată – că era pe deplin conștient de importanța actului înfăptuit la 1 decembrie 1918.

Redăm, în final, Cuvântul rostit la 1 decembrie 1932 de către Vasile Goldiș, foarte bolnav în acea perioadă, dar încă pe deplin convins că ziua Marii Uniri este cea mai important zi a tuturor românilor din istoria recent.

 

”Fraţi români!

 

În istoria poporului român ziua de 1 Decembrie va fi pentru toate timpurile viitoare cea mai frumoasă sărbătoare. Fiindcă acum 14 ani, în 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, a decretat unirea lor şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România.

Pentru toate veacurile rămâne gloria Aradului că Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a fost concepută şi convocată de aici, de la Arad, organizarea ei s-a făcut de către arădanul şi bunul nostru prieten dl. Ioan Suciu, iar destinul a voit ca propunerea unirii s-o facă arădanul care vă vorbeşte acum.

Lumea începuse să neglijeze comemorarea acestei zile. Atunci ca preşedinte al Asociaţiei culturale Astra, îndată după alegerea mea în 1923, am ordonat tuturor despărţămintelor ei ca ziua de 1 Decembrie să fie sărbătorită pe viitor ca cea mai mare sărbătoare naţională. Cuvântul meu a fost ascultat şi de atunci, an de an, această sărbătoare creşte în proporţii şi însemnătatea ei pătrunde tot mai adânc în sufletele româneşti.

Sărbătoarea de 1 Decembrie este înnoirea an de an a jurământului nostru de credinţă pentru unitatea politică neştirbită a naţiunii române între hotarele ei fireşti mărginită de apele Nistru, Tisa şi Dunăre, a jurământului nostru de credinţă în solidaritatea noastră naţională deasupra vremelnicelor deosebiri de religii, de clase sociale ori de concepţii referitoare la organizările împreunei vieţuiri a oamenilor. Ţara noastră românească vrem să trăiască în veci şi în această ţară vrem să trăim în veci ca români împreună. Iată însemnătatea istorică a zilei de 1 Decembrie pentru neamul românesc.

Astăzi însă această însemnătate se dubleză. Duşmanii noştri de o mie de ani, după ce prin dreptate istorică au pierdut ceea ce nu a fost al lor decât numai prin fărădelege, au obraznica cutezanţă să reclame lumii restituirea nedreptăţii milenare, cer părţi din pământul Ţării Româneşti recucerit în crâncenul război prin jertfa de sânge a unui milion de voinici români.

Poporul român este cel mai pacific popor din lume. Iubim pacea şi o voim mai presus ca să putem munci pentru feicirea oamenilor pe pământ. Folosim deci ziua de astăzi ca să protestăm în faţa lumii civilizate faţă de toţi aceia care atentează la pacea şi bunăvoirea între popoarele Europei şi să declarăm că o palmă de pământ românesc nu se poate înstrăina fără vărsare de sânge şi că naţiunea română este gata a jertfi viaţa altor milioane de voinici apărându-şi patrimoniul moştenit de la strămoşi.

Această declaraţie o facem în ziua celei mai sfinte sărbători a sufletului românesc şi rugăm lumea să ia act de această hotărâre a neamuluinostru aşezat să fie paznicul civilizaţiei la porţile orientale şi la gurile Dunării, pe unde au trecut de mii de ani toţi barbarii nimicitori ai culturii, iar noi am rămas pururi credincioşi menirii între oameni şi popoare.”

 

(Ştirea, nr. 232, anul II, 1932)

 ”I n M e m o r i a m” Vasile Goldiş – 85 –