Edward N. Luttwak se înscrie cu cinste în panteonul marilor gânditori politici și strategi ai secolului XX și XXI, alături de figurile emblematice ale lui Henry Kissinger și Zbigniew Brzezinski. Menținerea fragilului echilibru de putere la nivel mondial, în perioada complexă și dificilă a ultimei jumătăți de secol i se datorează în mare măsură și lui Edward Luttwak. Așa cum nici marele gânditor politic nu și-a uitat niciodată rădăcinile arădene, nici noi nu trebuie să uităm să ne mândrim cu acestă personalitate extraordinară care poartă cu cinste numele orașului de pe Mureș peste tot în lume.

Prof. dr. Edward Nicolae Luttwak, Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, renumit politolog şi expert internaţional de strategie militară, a publicat recent, în revista Cultura (nr. 613), sub titlul „Banatul”, un interesant articol, în care prezintă date despre multiculturalismul din Timișoara și Arad: „Europa de azi nu duce lipsă de orașe multiculturale, mari și mici, dar în fiecare din acestea există o naționalitate indigenă, iar toate celelalte naționalități sunt considerate, într-un fel sau altul, nou-veniți, indiferent dacă sunt împământenite sau considerate, în continuare, drept imigranți. În Europa am găsit întotdeauna state binaționale sau multinaționale, dar diferitele naționalități nu s-au amestecat prea mult deoarece, în mare, erau distribuite în provincii și regiuni diferite.” Textul complet semnat de profesorul Edward N. Luttwak poate fi citit pe: https://revistacultura.ro/nou/2020/07/cultura-613/#38

Renumitul politolog şi expert internaţional de strategie militară, Edward Nicolae Luttwak, DHC al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad

După ce a fost primit la Casa Universitarilor și Studenților de către doamna prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG și de regretatul prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președinte al Universității, Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” i-a acordat în data de 14.11.2014, în Sala Ferdinand din cadrul Primăriei Arad,  renumitului politolog şi expert internaţional de strategie militară, Edward Nicolae Luttwak, din SUA, personalitate a vieţii politice şi culturale internaţionale, înaltul titlu de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

La festivitate au participat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, președinte al comisiei de analiză de acordare a DHC, regretatul prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” – rector fondator, prof. univ. dr. Radu Carp – Universitatea din București, prof. univ. dr. Adrian Ivan, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, membrii Senatului UVVG, cadre didactice, studenți, masteranzi, doctoranzi, absolvenți ALUMNI-UVVG. Manifestările s-au bucurat de prezența președintelui CJA, a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop al Aradului dr. Timotei Seviciu și a mai multor reprezentanți din administrația locală.

Edward Nicolae Luttwak s-a născut în 1942, în Arad, iar în luna noiembrie 1947, după victoria comuniştilor, a părăsit România împreună cu familia. Este asociat senior la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale din Washington DC, iar în ultimele patru decenii a adus contribuţii remarcabile – în multe cazuri profund originale – în numeroase domenii academice, precum: strategia militară, istoria Imperiului Roman, istoria Imperiului Bizantin, relaţiile internaţionale și ştiinţele economice.

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiș”, a prezentat, în cuvântul său din deschiderea ceremoniei de acordare a înaltului titlu academic de Doctor Honoris Causa, cariera politologului Edward Luttwak: „Studiază la London School of Economics and Political Science şi obţine un doctorat în economie la Universitatea „Johns Hopkins” din SUA. La începutul carierei sale, predă la Universitatea din Bath, unde mai târziu, în 2004, este onorat cu înaltul titlu de Doctor Honoris Causa. Cu acelaşi titlu a fost recompensat, acum câteva zile de către Senatul Universităţii din Bucureşti, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din România, iar la Arad – localitatea natală – comunitatea academică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” şi-a făcut o datorie de onoare faţă de o personalitate de excepţie, specialist de înaltă clasă în relaţii internaţionale, studii de securitate, analiza conflictelor și strategii de securitate, acordându-i aceeaşi distincţie”.

În LAUDATIO, prof. univ. dr. Marius Grec, a evocat, personalitatea profesorului Edward Nicolae Luttwak, iar prof. univ. dr. Adrian Ivan, din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, a precizat că acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, profesorului Edward Luttwak este o sărbătoare a studiilor de securitate și a studiilor strategice în România.

 

„Eu sunt din Arad” – prof. dr. Edward Nicolae Luttwak

 

După primirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prof. dr. Edward Nicolae Luttwak a subliniat: „Sunt onorat pentru faptul că Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” mi-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa și sunt mândru că studenți străini vin să studieze la această universitate. Am mai fost distins cu acest titlu academic, dar cel primit de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad are o însemnătate deosebită pentru mine, deoarece vine de la Arad, locul în care m-am născut. Aradul a fost un oraș minunat pentru familia mea. În călătoriile mele, în lume, sunt întrebat de ce vorbesc românește și răspund: „Eu sunt din Arad”. Chiar dacă m-am născut în noiembrie 1942, familia mea a fost în siguranță aici, deoarece Aradul era un oraș multicultural de succes, unde oamenii se ajutau între ei. Acesta este Aradul în care am locuit și pe care mi-l amintesc”.

Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a declarat, la acel moment: „A fost o ocazie deosebită pentru comunitatea noastră academică de a-i acorda înalta distincție de Doctor Honoris Causa unui strateg strălucit, care este o voce de renume mondial în domeniul geopoliticii, o personalitate a vieții internaționale politice și culturale, prof. Edward Nicolae Luttwak. Dumnealui corespunde foarte bine strategiei de dezvoltare a relației internaționale a universităţii noastre. Suntem bucuroși că am reușit să avem un invitat de marcă, o personalitate de excepţie a fenomenului de analiză politică pragmatică internaţională, o voce de renume mondial, în teoria şi practica geopoliticii actuale”.

Regretatul prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universităţii de vest „Vasile Goldiș” din Arad, a subliniat, la momentul respectiv: „Senatul Universității și Comisia de Analiză a decernat cea mai înaltă distincţie academică, Doctor Honoris Causa, unei mari personalități a vieții politice, sociale și culturale din lume, la ora actuală, prof. Edward Nicolae Luttwak, pentru merite deosebite, fiind întemeietorul unui nou concept, acela al strategiei de securitate națională și internațională. În cele 27 de cărți scrise pe această problemă, a fundamentat necesitatea ca fiecare națiune să aibă o strategie de securitate proprie, care să se coreleze cu strategia țărilor din împrejurimi și strategia internațională și mondială”.