O delegație tunisiană condusă de Excelența Sa doamna Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadorul Republicii Tunisia în România, din care au făcut parte d-na Hasna Tizaoui Dkhilalli, Secretar 1 al Ambasadei și dl. Sevastiean Armașu, consul onorific la Timișoara, a vizitat, recent, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Campusul Universitar „Vasile Goldiș”, săli de curs și practică studențească, precum și laboratoare de cercetare științifică.

Delegația tunisiană s-a întâlnit cu doamna prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, conducerea Facultății de Medicină, membri ai Departamentului de Relații Internaționale, precum și cu studenți tunisieni din cadrul UVVG.

Excelența Sa Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasador al Republicii Tunisiene la București, a declarat: „Vizita la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad se înscrie în cadrul eforturilor ambasadei de a dezvolta cooperarea descentralizată cu autoritățile locale. Am avut bucuria să constatăm că, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, sunt 99 de studenți tunisieni care beneficiază de condiții de studiu foarte bune. Le doresc studenților tunisieni să participe la toate activitățile Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, deoarece au toate condițiile pentru a se realiza pe plan profesional. În perioada următoare, vom organiza un forum de colaborare între universități, prin care dorim o colaborare cât mai bună cu mediul universitar din România”.

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a subliniat „Doamna Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasador al Republicii Tunisiene la București, ne-a făcut onoarea să ne viziteze, în premieră, la Arad. Am discutat cu Excelența Sa atât despre pregătirea studenților noștri, cât și despre deschiderea pe care care o are Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” cu Republica Tunisia, prin participarea la unele evenimente, precum „Campus România”, urmând să fim prezenți și la „Campus Tunisia”. Îi dorim doamnei ambasador mult succes în activitate și o așteptăm cu drag, alături de studenții noștri, să revină la Arad și la Universitatea noastră”.

D. Albu