· Sunt expuse documente unicat ale corifeilor Marii Uniri – Vasile Goldiș, Ioan Suciu, Ștefan Cicio Pop

Universitatea de „Vasile Goldiș” din Arad a organizat, în această perioadă, ample manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Evenimentele au demarat cu un Te Deum, la Monumentul lui Vasile Goldiș aflat în fața Primăriei Arad, susținut de un sobor de preoți condus de Arhiepiscopul Timotei Seviciu, urmat de alocuţiunea președintelui UVVG, prof. univ. dr. Aurel Ardelean privind importanța și dermersurile Corifeilor – Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop, Ioan Suciu și Ioan Ignatie Papp, la înfăptuirea Marii Uniri.
De asemenea, Conducerea Universității – prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele UVVG și prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității, alături de care s-au aflat prorectorii, decanii, cadre didactice, studenți și reprezentanți ai instituțiilor arădene, au depus coroane și jerbe de flori la statuia Corifeului Marii Uniri – Vasile Goldiș.

Manifestările au continuat, în prezența primarului Gheorghe Falcă, a conducerii UVVG și a invitaților, cu dezvelirea și sfințirea „Plăcii Centenar” – aflată pe clădirea Palatului Românul (str. Vasile Goldiș nr. 6), unde se află Muzeul Memorial Universitar „Vasile Goldiș” – pe care sunt inscripționate: „Gaudeamus Igitur, 1918 – CENTENAR – 2018, VASILE GOLDIȘ (1962-1934) – PATER PATRIE – PRIN NOI ÎNȘINE!”. A urmat tăierea panglicii și sfințirea Sălii Marii Uniri „Vasile Goldiș” din cadrul Muzeului Memorial „Vasile Goldiș” , care a fost reamenajată de UVVG, după ce a fost primită prin Hotărâre aprobată de Consiliul Local Municipal Arad.
După un scurt recital artistic susținut de elevii unui liceu arădean, prof. univ. dr. Marius Grec, directorul Muzeului Memorial Universitar „Vasile Goldiș”, a prezentat exponatele unicat din Sala Marii Uniri, dintre care amintim: Noul Testament, primit cadou de Vasile Goldiș de la generalul Averescu, cel care a fost primul ministru al Guvernului României, când Goldiș era ministru, cu o dedicație a acestuia, ca o recunoaștere a meritelor pe care le-a avut de-a lungul timpului și a întregii sale cariere politice; cartea de rugăciune a lui Vasile Goldiș pe care a purtat-o în buzunarul de la piept în momentul în care, la 1 Decembrie 1918, citea rezoluția Marii Uniri, mașina de scris personală a lui Vasile Goldiș, precum și alte documente ale corifeilor Ștefan Cicio Pop și Ioan Suciu.

În semn de înaltă recunoaştere și apreciere față de activitatea depusă în cercetarea științifică privind acțiunile premergătoare și cele ce au urmat după înfăptuirea Marii Uniri, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a acordat în numele d-nei rector, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci și a Senatului Universității, mai multor personalităţi locale și naționale Medalia de Aur și Diploma „100 de ani de la Marea Unire”. De asemenea, ing. dr. Gheorghe Falcă, primarul Aradului, a înmânat cadrelor didactice – specializarea Istorie, precum și altor istorici arădeni, insigna Centenarului Marii Uniri.

„Un moment de mare importanță istorică, prin extinderea Muzeului Memorial „Vasile Goldiș” și distincțiile primite de istoricii arădeni. S-a definit foarte clar că, Aradul este capitala politică a Marii Uniri, prin intelectualii de acum 100 de ani, mari politicieni, care au gândit foarte temeinic pregătirea actului de la Alba Iulia, concepția proclamației și noua viziune a poporului român, bazat pe libertate și respect, valori care dăinuie și astăzi, scrise de Marii Corifei ai Aradului. Felicitări organizatorilor și La Mulți Ani România!”, a precizat ing. dr. Gheorghe Falcă, primarul Aradului.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a subliniat: „Comunitatea academică din cadrul Universității noastre, singura universitate din România, care poartă numele lui Vasile Goldiș, și-a omagiat patronul spiritual, prin ample manifestări. În Sala Marii Uniri, care este o componentă a Muzeului Memorial „Vasile Goldiș” sunt expuse un număr de 360 de documente inedite donate de către familia Calotă, care nu sunt cunoscute publicului până în prezent, despre faptul că, la Arad, au avut loc evenimente importante ale evoluției Marii Uniri, realizate de Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop, Ioan Suciu și Episcopul Ortodox al Aradului, Ioan Ignatie Papp. În Sala Marii Uniri, sunt expuse și o serie întreagă de obiecte personale ale lui Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop și Ioan Suciu, care atestă elemente importante ale lor vieții private și publice, precum și o colecție interesantă a ziarului ROMÂNUL”.

În cadrul importantului eveniment, au fost lansate și volumele: „Vasile Goldiș și capitalele Marii Uniri” – autori Marius Grec, Stelean Boia, Sorin Bulboacă, Laura Stiegelbauer și „Aradul – Capitala Politică a Marii Uniri de la 1918” – autor Dan Roman, urmate de vernisajul fotografic „Aradul și primul război mondial” – autor Virgiliu Jireghie.
Daniel Albu