Relații Internaționale

UVVG susține politica de internaționalizare și promovează imaginea universității ca instituție de educație, știință și cultură în spațiul european și la nivel global.

33

ȚĂRI CU INSTITUȚII PARTENERE

60+

PARTENERIATE ACADEMICE INTERNAȚIONALE

10+

AFILIERI LA ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE

1

VICEPREȘEDINȚIE LA NIVEL EUROPEAN (FEDE)

MISIUNE

O universitate cu vocație globală

Departamentul de Relații Internaționale are misiunea de a susține strategia de internaționalizare a UVVG și de a promova imaginea universității ca instituție de educație, știință și cultură — atât în spațiul european, cât și la nivel global.

Această misiune este în deplină concordanță cu angajamentul universității față de schimbul internațional de valori, afirmarea apartenenței la Spațiul European al Învățământului Superior și consolidarea participării la Spațiul European al Cercetării.

Prin diversitatea programelor de studii oferite în limbi de circulație internațională, prin mobilităților de cadre didactice și studenți și prin parteneriatele cu universități de pe patru continente, UVVG construiește punți academice reale – între Arad și lumea academică globală. Organizarea și funcționarea departamentului sunt reglementate prin Regulamentul de organizare și funcționare a Departamentului de Relații Internaționale.

Despre departament

  • Intensificarea cooperărilor cu instituții de învățământ din străinătate, la nivel european și internațional

  • Creșterea vizibilității UVVG prin simpozioane, conferințe și școli de vară cu participare internațională

  • Facilitarea mobilităților inter-universitare de cadre didactice și studenți (Procesul Bologna)

  • Dezvoltarea programelor de studiu comune cu universități europene și internaționale (joint degrees)

  • Invitarea de specialiști din alte țări în calitate de visiting professor

  • Participarea la programe europene și internaționale finanțate de UE sau alte organisme internaționale

  • Atragerea de studenți internaționali pentru programele de studiu ale facultăților UVVG

  • Afilierea Universității la noi organisme internaționale, academice și profesionale

  • Dezvoltarea laturii multiculturale prin manifestări cultural-educative și rețeaua de centre culturale internaționale

Director departament

Conf. univ. dr. Antoanela Naaji

Responsabil R.I.

Conf. univ. dr. Daniel Berlinger

Facultatea de Științe Juridice

Responsabil R.I.

Conf. univ. dr. Vasile Lazar

Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie

Responsabil R.I.

Conf. univ. dr. Casiana Boru

Facultatea de Medicină

Responsabil R.I.

Conf. univ. dr. Ioana Lile

Facultatea de Stomatologie

Responsabil R.I. · Responsabil Erasmus

Prof. univ. dr. Speranța Milancovici

Facultatea de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport

Responsabil R.I.

Prof. univ. dr. Olah Neli Kinga

Facultatea de Farmacie

APARTENENȚA INTERNAȚIONALĂ

Afiliere internațională

UVVG este membră a unor organizații și rețele academice internaționale de prestigiu, care garantează calitatea educației și deschiderea spre lumea academică globală.

  • European University Association (EUA)

  • Magna Charta Observatory

  • Danubian Rectors’ Conference (DRC)

  • Academia Europeană de Științe și Arte din Salzburg

  • Alma Mater Europaea

  • Federation for Education in Europe (FEDE)

  • Belt & Road International Medical Education Alliance (BRIMEA)

  • Association of Medical Schools in Europe (AMSE)

  • Association of Carpathian Region Universities (ACRU)

  • United Nations Academic Impact

REȚEA GLOBALĂ

Instituții partenere

Acorduri de colaborare academică cu universități, instituții de cercetare și organizații culturale din 33 de țări, pe patru continente.

DEPARTAMENTUL DE RELAȚII INTERNAȚIONALE
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad
Bd. Revoluției nr. 94–96, Et. II, Cam. 5, Arad