La inițiativa doamnei rector prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Universitatea de Medicină Chineză Zhejiang din China a fost organizată o conferintă dedicată Centrului de Medicină Tradițională Chineză, unde au participat doamna prof. univ. dr. Sun Qiuhua – președintele Universității Medicale Chineze Zhejiang, domnul Zhang Jian, Consilier al Ambasadei Chinei la București, doamna prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG, domnul Iustin Cionca – președintele CJA, domnul Ionel Bulbuc, viceprimar al Aradului, Arhiepiscopul Timotei Seviciu, prorectori și decani din cadrul UVVG, cadre didactice, studenți, masteranzi și doctoranzi din cadrul UVVG.

În cadrul conferinței, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG, a subliniat buna colaborare dintre Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Universitatea de Medicină Tradițională Chineză Zhejiang din China, promovată și susținută de regretatul prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector fondator și președinte al Universității Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, precum și bunele relații avute, de-a lungul timpului cu Ambasada Republicii China de la București.

Doamna prof. univ. dr. Sun Qiuhua, președintele Universității Medicale Chineze Zhejiang, a precizat importanța medicinii tradiționale chineze pentru sănătatea omului, dar și parteneriatul cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Conferința a fost urmată de inaugurarea Centrului de Medicină Tradițională Chineză, care se află în apropierea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Centrul cuprinde săli de tratament destinate medicinei chineze și va deservi populația Aradului, iar studenții vor face practică sub coordonarea medicilor din China.

Doamna prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG, a subliniat: „Ne bucurăm de inaugurarea Centrului de Medicină Tradițională Chineză CHINA – ROMANIA, inițiativă susținută inițial de domnul președinte Ardelean și face parte dintr-un concept actual nou de dezvoltare al medicine tradiționale chineze. Este un centru deschis pentru sănătatea populației din municipiul și județul Arad de către Spitalul Clinic Județean de Urgență, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Consiliul Județean, Primăria Arad, Direcția de Sănătate Publică și Colegiul Medicilor. Le mulțumim tuturor pentru implicare și colaborare și în special Universității de Medicină Chineză Zhejiang, partener al Universității noastre pentru încredere și colaborare”.

Doamna prof. univ. dr. Sun Qiuhua – președintele Universității Medicale Chineze Zhejiang, a precizat faptul că „medicina tradițională chineză are o istorie de mii de ani și reprezintă o parte a tezaurului civilizației chineze. Suntem bucuroși să împărtășim din experiența noastră, acumulată de-a lungul anilor, medicilor și studenților Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, cu care colaborăm în domeniul serviciilor medicale. În acest sens, dorim să promovăm medicina tradițională chineză care este foarte bună, ca și eficacitate, în soluționarea diferitelor afecțiuni, precum și în ceea ce privește învățământul medical, în avantajul sănătății oamenilor”.

În partea a doua a zilei, președintele Consiliului Județean Arad, domnul Iustin Cionca, a primit vizita delegației din Republica Populară Chineză. Delegația condusă de doamna Sun Qiuhua – președintele Universității Medicale Chineze Zhejiang, a fost însoțită de domnul Zhang Jian, consilier al Ambasadei Chinei la București, iar Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a fost reprezentată de doamna prof. univ. dr. Anca Hermenean, prorector al UVVG.

„Din 2016, de când am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean, am văzut ca o prioritate dezvoltarea sistemului de sănătate din Județul Arad. În colaborare cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, partenerii noștri tradiționali în acest demers, am căutat în anii care au trecut, și o facem în continuare, să îmbunătățim și să diversificăm serviciile pe care le punem la dispoziția cetățenilor județului. În aceste demersuri intră și deschiderea unui centru pentru medicină tradițională chineză la Arad, obiectiv pe care iată, îl îndeplinim astăzi!”, a declarat Iustin Cionca, președinte al Consiliului Județean Arad.
„Conducerea Consiliului Județean Arad s-a arătat interesată de medicina tradițională chineză încă din urmă cu trei ani, atunci când președintele Iustin Cionca a vizitat în cadrul unei delegații în China, 4 spitale și clinici în care era practicată această ramură a medicinii orientale. Începând cu 2017, în Arad a fost deschis la inițiativa Universității de Vest „Vasile Goldiș” un Centru de Medicină Tradițională Chineză care a permis studenților UVVG să participe la specializări medicale, precum studenților chinezi ai Universității de Medicina Tradiţională Zhejiang, să ia parte schimburi de experiență în cadrul a trei ediții Summer Camp. În aceste stagii de mobilitate, studenții români au fost familiarizați cu practicile de medicină tradițională chineză, respectiv studenții chinezi cu practicile de recuperare medicală și medicină alternativă practicate în România. Din 2016, de când am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean, am văzut ca o prioritate dezvoltarea sistemului de sănătate din județul Arad. În colaborare cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, partenerii noștri tradiționali în acest demers, am căutat în anii care au trecut, și o facem în continuare, să îmbunătățim și să diversificăm serviciile pe care le punem la dispoziția cetățenilor județului. În aceste demersuri intră și deschiderea unui Centru pentru Medicină Tradițională Chineză la Arad, obiectiv pe care iată, l-am îndeplinit!”, a precizat domnul Iustin Cionca, președintele CJA.

Delegația chineză a avut o întâlnire, la Primăria Arad, cu domnul viceprimar Ionel Bulbuc, viceprimarul Aradului. „Am primit, la Primăria Municipiului Arad, o delegației a Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, alături de care s-au aflat reprezentanții Universității Medicale Chineze Zhejiang, care s-au aflat, în orașul nostru, pentru a inaugura „Centrul de Medicină Tradițională Chineză”. Centrul TCM CHINA – ROMÂNIA se află în apropierea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, în Campusul Universitar UVVG și este destinat medicinei tradiționale chineze, care va deservi populația Aradului. Suntem cu toții de acord cu faptul că nu putem vorbi despre o societate sănătoasă şi solidă, fără a acorda respectul cuvenit practicilor medicale, în ansamblul lor”, a precizat viceprimarul Ionel Bulbuc.

Întâlnirea a fost urmată de un workshop cu titlul: „Medicina Tradițională Chineză” – organizat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, în parteneriat cu Universitatea Medicală Chineză Zhejiang, în sala Ferdinand din cadrul Primăriei Arad, după care a fost inaugurată expoziția „Medicină Tradițională Chineză CHINA – ROMÂNIA”. Expoziția „Medicină Tradițională Chineză CHINA – ROMÂNIA”, aflată la intrarea în Primăria Municipiului Arad, cuprinde postere cu aspecte inedite a medicinii tradiționale chineze, precum și ale Universității de Medicină Chineză Zhejiang din China și este deschisă tuturor arădenilor.